Poveste adevarata cu inger…

Voi da cuvintelor putinţa de a deveni adevăr, fiindcă mi-am văzut sufletul. Semăna atât de mult cu ogorul pe care am vărsat lacrimi şi-au răsărit flori, pe care am uitat deznădejdi şi-au încolţit speranţe.
Totul s-a petrecut într-un timp absolut, trecut prin veşnicie.
Pentru prima dată mi-am dat seama că moartea este posibilitatea unei trepte. Datorită ei poţi urca sau coborî. E nevoie de un singur pas. Şi s-a întâmplat. Comă? Moarte clinică? N-aş putea să spun Atât ştiu că m-am simţit foarte rău, după care… tunel…viteză…lumină, lumină, Lumină. Sufletul meu se-ndrepta prin tunel, cu o viteză foarte mare, spre o lumină… O lumină care nu mărgineşte, nu împarte, nu îngrădeşte. Era o lumină dătătoare de viaţă, lumină care dă puterea de a te apropia, o lumină nepieritoare… era LUMINA LUMII.
Au început să trăiască în mine alte timpuri. Nu m-am înfricoşat. M-am simţit înălţată deasupra spaţiului şi al timpului. Trăiam o stare de bine, o fericire ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Aveam sentimentul că în acel moment sufletul meu s-a umplut de nemurire!
Dar poate nu aveam dreptul!
Şi-atunci am simţit existenţa spirituală a lui, a îngerului meu păzitor, pe care, mai târziu l-am numit Serafim. Am auzit vocea care pentru prima dată a avut un răsunet în locaşul meu închis şi necunoscut. Cuvintele lui erau sfat, iar apoi au devenit poruncă: „Trezeşte-te la viaţă, întoarce-te de unde ai plecat! Hai, deschide ochii, încearcă să-ţi revii! Întoarce-te! Trezeşte-te! Menirea ta pe pământ nu s-a terminat! Trebuie să te întorci de unde ai plecat!”
Ştiam că îngerul are un trup transparent şi radios, pe care nu l-am văzut, dar l-am simţit.
Nu m-a lăsat să pier. Prezenţa lui mi-a deschis spaţiul spre ALTCEVA. Mi-a transmis dragostea şi grija lui Dumnezeu prin care trăieşte el însuşi. El este dincolo, dar şi aici. Atunci am ştiut că dacă îl voi căuta, în orice loc aş fi îl voi găsi alături de mine. El trăieşte pentru mine, ca un corespondent al lui Dumnezeu pe pământ.
A pătruns în sufletul meu şi mi-a vorbit, la o răscruce a vieţii, la un pas de moarte. Mi-a dat posibilitatea deschiderii. Mi-a arătat poarta care are acces spre Spaţiul Divin. Dar …nu încă! Dacă aş fi rămas în acea lumină aş fi murit trupeşte în cel mai pământean mod posibil. Dacă mă întorceam în trup nu mai vedea lumina şi trebuia să renunţ la acea stare de bine, nemaiîntâlnită.
Poate că menirea mea pe pământ nu s-a încheiat!
Şi-atunci…a trebuit să aleg şi…m-am întors…prin tunel,din lumină. Eul meu spiritual s-a legat de acea clipă, de acea experienţă, prin speranţă. Am revenit printre oameni cu bucuria nespusă că am simţit atât de puternic legătura divino-umană. Am simţi prezenţa lui Serafim ca pe binefacere. De atunci sufletul meu se întoarce mereu spre Lumină. Si ce mult îmi foloseşte binecuvântarea lui Serafim!
Ştiu că este cu mine. Îl văd ca pe o pâlpâire de flacără, ca pe un zbor de fluturi albaştri, ocrotindu-mă cu aripile-i de crin, până la cenuşa lumumii.