Statul nu ne lasă, statul ne obligă, statul ne presează: profesorii au hârtii grele de scris, părinții nu sunt ascultați niciodată. Un stres incredibil creat de conștiința marelui aparat de stat care strivește inițiativa și, chipurile, creativitatea în oameni.
Păi cine e statul ăsta așa apăsător? Din ce e el făcut?
Din toți cei care ne ținem gura ca să nu ne pierdem salariile. Din toți funcționarii care, mai degrabă, îți mai cer o hârtie, decât să își asume ei vreo decizie, din toți ăștia care ne bucurăm să avem un „seviciu ușor”, din toți ăștia care ne obligăm copiii să tacă din gură ca să nu fie „luați la ochi”, din toți ăștia care ne facem că facem sau ne exprimăm elegant ca să nu supărăm pe nimeni.
Citește în continuare „Cine e statul ăsta așa apăsător? Din ce e el făcut?”
