Cine e statul ăsta așa apăsător? Din ce e el făcut?

Statul nu ne lasă, statul ne obligă, statul ne presează: profesorii au hârtii grele de scris, părinții nu sunt ascultați niciodată. Un stres incredibil creat de conștiința marelui aparat de stat care strivește inițiativa și, chipurile, creativitatea în oameni.

Păi cine e statul ăsta așa apăsător? Din ce e el făcut?

Din toți cei care ne ținem gura ca să nu ne pierdem salariile. Din toți funcționarii care, mai degrabă, îți mai cer o hârtie, decât să își asume ei vreo decizie, din toți ăștia care ne bucurăm să avem un „seviciu ușor”, din toți ăștia care ne obligăm copiii să tacă din gură ca să nu fie „luați la ochi”, din toți ăștia care ne facem că facem sau ne exprimăm elegant ca să nu supărăm pe nimeni.

Pe de altă parte, e atâta libertate în școală, că nu văd de ce profesorii se simt așa apăsați de programe și birocrație. E atâta libertate la abuzuri, la umilit copii, la nefăcut ore, la băgat picioarele în așteptările oamenilor și meserie că statul ăsta mare si puternic se face mic, mic, aproape inexistent. Toți ăștia mari inspectori, directori și metodisti de temut se fac că plouă când colegii lor de breaslă o iau razna, își înjură elevii sau intră cu 25 de minute mai târziu la fiecare oră. Pentru ăștia opresivul sistem de stat dispare ca prin farmec. Toleranţă cât cuprinde. Dar, culmea, nu avem deloc libertate la inovat curricule, aruncat manuale proaste și făcut ora cu sens și cu suflet.

Ce-o să se întâmple, frate, dacă voi, profesorii, nu vă mai scrieți procesele verbale si ordona hârtiile comisiilor; în schimb, vă veți pune pe citit o carte simplă de pedagogie? Ce-o să se întâmple dacă voi, părinții, săriți unul în sprijinul altuia în ședințe să vă apărați copiii de abuzuri și îndobitocire sistematică?

Din dezbaterea de azi am reținut că sistemul e complicat. Nu e. Natura noastră morală e jalnică. Teama de a ne asuma libertăţi si lașitatea de a ne ascunde după pretinsa noastră dependență de autoritate, superiori etc. E doar un mod de a ne ascunde impostura.

Adevărul e că s-a pierdut aproape total controlul asupra școlii românești. Nu mai e nimic reglementat pe bune. Poți face acum, în interiorul sistemului, deopotrivă, și lucruri extraordinare și abuzuri pe viață.

Anunțuri

2 răspunsuri

  1. Din pacate, nu simt ca parintii pot fi uniti decat in putinele locuri unde deja schimbarea incepe sa se intample… Pentru ca majoritatea parintilor inca nu inteleg ca e o problema mare, iar cei care inteleg, si pot, isi duc copiii deja in locurile care sunt cat de cat mai deschise pentru schimbare si au inceput-o deja…

    Apreciază

  2. Din păcate aceasta atitudine fata de asumarea responsabilității si transformarea sistemelor nu e prezenta doar la „stat”..

    Apreciază

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: