Renaşterea iubirii

 

Renaşterea iubirii. Iubirea s-a transformat într-un concept steril, lipsit de sensul real. Reflectând la asta, ne întoarcem de la esenţa sa profundă, care este diametral opusă examinării banale. De fapt, noi vorbim despre întreaga creaţie, toate lumile, întreaga realitate, cum să aliniem toate forţele opuse în mod corect. Cu toate acestea, astăzi, acest cuvânt neagă complet o atitudine serioasă.

De fapt, dragostea este puterea unităţii. Nu o confundaţi cu sentimentele şi asocierile pe care lumea noastră egoistă le declanşează. Aici, noi „iubim” ce ne place, ne umple, dar adevărata dragoste este esenţa unui parteneriat între Creator şi creatură, între părţile opuse, între „plus” şi „minus” pentru diferite niveluri din natură: mineral, vegetal, animal şi uman.

Iubirea este o forţă particulară de ordin superior, care uneşte pozitivul de negativ. Este spus că „acoperă toate păcatele”, adică diferenţele dintre contrarii. Este al treilea factor care le uneşte într-unul singur. Este vorba despre linia mediană care ne-a fost dată de Sus. Este forţa Creatorului care nu aparţine nici lui „plus”, nici lui „minus”.

Este în această lumină de care avem nevoie pentru a interpreta faimosul principiu al iubirii pentru ceilalţi ca iubirea de sine. Noi şi ceilalţi suntem opuşi şi, de aceea noi avem nevoie de a treia forţă care ne conectează. Asta e atunci când începem să ne iubim unul pe altul ca pe noi înşine. În plus, acest principiu apare ca o datorie de a revela Creatorul, de a adera la El. La urma urmei, pentru a depăşi ura pentru ceilalţi, trebuie să apelez la Creator pentru Lumina care Reformează, astfel că El devine un partener, mărturia conexiunii mele cu ceilalţi, întărită şi garantată.

Astfel, într-o primă etapă, aderarea la Creator este mijlocul nostru pentru unitate şi atunci, înţelegem că toate rupturile dintre noi sunt proiectate numai pentru a revela Creatorul şi a adera la El. În plus, noi aderăm la El pe baza nici pozitiv, nici negativ, ci pe baza mijlocului dintre ele. De aceea este necesar să căutăm centrul grupului de zece, grupul cuiva şi aici, numai aici, să cerem Lumina care Reformează.

 

Cimitir cu portal online

 

Locuitorii oraşului Avrig din judeţul Sibiu, care şi-au plătit taxele şi impozitele şi au loc de veci închiriat în cimitirul local, pot beneficia de serviciile portalului on-line cimitirulavrig.ro. Acesta le va oferi, în curând, utilizatorilor posibilitatea să vadă imagini, în delaliu, cu propriul loc de veci, să facă plăţi sau să citească regulamentul de organizare a cimitirului.

„Chiar zilele astea am am filmat cimitirul de sus, cu drona, pentru a avea niște imagini frumoase, cu soare. Deocamdată, site-ul e încă în construcție, iar când totul va fi finalizat, utilizatorii își vor putea vedea crucile, mormântul, florile, zona, vor putea vedea imagini frumoase filmate de sus”, a declarat Ilie Stoica, directorul firmei care se ocupă cu administrarea cimitirului, citat de turnulsfatului.ro.

Potrivit fostului senator, în curând, utilizatori vor putea plăti chiria pentru locul de veci de acasă. „Intenția noastră este să facilităm și plățile on-line, direct de pe site”, a precizat Stoica. Deocamdată însă pe site sunt postate doar regulamentul de organizare al cimitirului și lista de prețuri. Preluarea în concesiune pe 25 de ani a unui loc de veci în Avrig costă între 400 și 700 de lei, iar taxa anuală de întreținere este de 25 de lei.

Primul cimitir cu pagină de internet din România a fost deschis în 2004, lângă București – „Cimitirul Sfinții Mihail și Gavril”. Acesta are deja un sistem de supraveghere și monitorizare video, motiv pentru care administratorul cimitirului din Avrig îşi doreşte, la rândul său, să poată monta camere video pe viitor.

 

 

Ce-i așteaptă pe tinerii cu studii în străinătate când se întorc în România

Companiile se feresc să-i angajeze pe cei care au absolvit instituții de învătământ în străinătate, suspectându-i de pretenții materiale foarte mari. Aceasta este doar una dintre concluziile unui studiu realizat la începutul lui martie 2014, de către Institutul Pro Diaspora Română, în rândul mai multor persoane care au studiat în străinătate și s-au întors în România.

Potrivit acestora, posesori de diplome eliberate de instituții de învățământ superior din străinătate sunt suspectați de pretenții materiale foarte mari și prin urmare nu sunt foarte căutați în rândul angajatorilor, fie că este vorba despre sistemul public sau privat.

Cei care doresc să se angajeze la Stat, în special în instituții de învățământ superior sau de cercetare, au de înfruntat corupția și reticența celor care iau deciziile.

“Față de un absolvent de studii în străinătate revenit în România, reacția multora din sistemul autohton de învățământ superior este ‘cea a lui Achim Moromete: Are școală dar n-are școala vieții’ ”, susține un respondent participant la cercetare.

Același respondent a adăugat că în România nu contează ce așteptări au cei care studiază în străinătate.

“Contează că, în România, instituțiile publice n-au nevoie de ei, iar rezultatele lor educaționale sunt puse, în cel mai bun caz, în aceeași grilă cu un doctorat la o universitate obscură din România”, susține același respondent.

Datele studiului mai arată că cei care au reușit să își găsească rapid un loc de muncă la întoarcerea în România sunt în general cei care erau angajați înainte de a pleca la studii în străinătate și care au păstrat relațiile profesionale și sociale cu foștii colegi.

La revenirea în țară, pe postul de pe care plecaseră, anii lungi de studiu le-au permis cel mult o promovare subiectivă, de statut, nicidecum una concretă, materializată printr-o creștere salarială sau printr-o promovare pe scara ierarhică profesională.

Totodată, procesul de echivalare a diplomelor obținute în străinătate rămâne netransparent și durează nejustificat de mult.

“Multe specializări obținute în străinătate continuă să surprindă Centrul Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor (CNRED), prin lipsa de corespondent în sistemul de educație superioară românesc. Echivalarea devine astfel o muncă de creație, nu aplicarea unei proceduri standard”, mai reiese din aceeași cercetare.

De asemenea, remunerația absolvenților români de studii în străinătate este mai consistentă în mediul privat și în ONG-uri.
Bugetarii, în special angajații din sistemul de educație și cercetare românesc, rămân “Cenușăreasa grilelor salariale propuse de stat”.

Ei sunt astfel nevoiți să își completeze veniturile fie având al doilea loc de muncă, fie prin finanțări pe care le obțin din surse externe pentru diverse proiecte de cercetare.

 

Câştigătoarea „Master Chef”, editia 2014

Se pare ca la noi doamnele sunt cu mult mai pricepute la bucatarie, decat in alte tarii. Cel puţin asta demonstreaza ultimul sezon de la  „Master Chef”, care a fost, spun sursele castigat tot de o femeie.

Povestea de viaţa a Jesicăi (Georgeta) Zamfir este una extrem de interesanta. S-a întors după sapte ani petrecuti in Spania cu un scop precis, pe care si l-a atins.

Desi sezonul este abia la jumătatea difuzsrii pe canalul PRO TV, surse din interiorul acestei televiziuni situate in Pache Protopopescu au declarat, în exclusivitate pentru site-ul  Yahoo Celebrity, ca Jesica a castigat deja marele premiu.

Originara din Ploiesti, Georgeta a crescut impreuna cu un frate si o sora într-o familie modesta.

Ca sa faca rost de bani pentru a termina facultatea, ea a plecat în Spania, unde a muncit sapte ani.

La inceput  a lucrat ca menajera, mai apoi a devenit barmanita într-o cafenea, ca mai tarziu sa devina chiar managerul localului, timp de trei ani.

Din pacate, nu totul a fost roz în viaţa Jessicai, iar unele problemele au determinat-o sa se intoarca in tara

„Văzând că sunt capabilă să administrez un local fără ajutorul nimănui, am făcut un împrumut şi am deschis un magazin acolo. Nu a mers aşa cum mă aşteptam, aşa că am renunţat la el. Şi ne-am decis să ne întoarcem acasă atunci când băieţelul nostru avea un an şi jumătate”, a declarat ploiesteanca la preselectii.

Sursa foto: Yahoo Celebrity

Jesica are 28 de ani si este foarte ambiţioasa,

de aceea nu a renunţat la visul ei, iar atunci cand a revenit in Romania s-a inscris la Facultate de Litere, unde doreste o  specializare in franceza si engleza.

Cel mai nou proaspat „Masterchef” al României are un baietel  de doi ani.

Jessica i-a cucerit pe juraţii de la „Master Chef” cu preparatele variate, care sunt inspirate , cum era si normal din bucataria spaniola, indiana, araba si braziliana.

Daca in sezoanele trecute au existat antipatii si multa barfa faţă de castigatori, se pare ca in ultimul  sezon lucrurile au stat altfel.

„Jessica e o fată extraordinară. Toată lumea s-a bucurat pentru ea. Este fată de casă, modestă şi plină de bun-simţ. Un exemplu pentru ceilalţi, este extrem de ambiţioasă şi muncitoare. Şi concurenţii, şi cei din echipa de filmare au plăcut-o foarte mult”, au mai declarat sursele din ProTV.

“Mașinuțele” din Herăstrău, desființate

Cursa de cai, pista de mașinuțe sau trambulinele din Parcul Herăstrău au început, de azi, să fie demolate, în locul lor urmând să apară un spațiu modern de joacă, pentru copii.  

Instalația de agrement „Roata Mare” are o vechime de peste 50 de ani și o uzură fizică avansată, iar restul au o vechime de peste 30 de ani, unele dintre ele nefiind în stare de funcționare.

„În vederea înfrumusețării și modernizării zonei de agrement din Parcul Herăstrău „Roata Mare” inspectorii Primăriei Municipiului București au început astăzi desființarea instalațiilor de agrement amplasate în zona sus menționată (…) și a construcțiilor cu caracter provizoriu aparținând SC Dino Park Invest SRL, societate care în calitate de proprietar și administrator nu deține niciun document legal de amplasare a acestora pe terenul aparținând domeniului public al municipiului București din Parcul Herăstrău, parc cu regim de ansamblu monument istoric”, au afirmat reprezentanții Primăriei Capitalei, citați de