Alina spunea:”N-am făcut un copil, n-am ridicat o casă, n-am săpat o fântână. Cum s-ar zice, n-am realizat mai nimic şi totuşi nu mă încearcă regretul. Îmi pare rău, însă, pentru o mulţime de alte lucruri. Pe primul loc, faptul că n-am zburdat prin lume pe cât aş fi vrut. Stau închisă între patru pereţi, într-un oraş sufocant, într-o ţară şi mai sufocantă, când de fapt drăgălaşele mele picioare visează să străbată Africa, India sau măcar străzile îngrămădite ale Veneţiei, planuri realizabile exact în ordinea inversă, de la cât de cât posibil la halucinant de absurd.

În al doilea rând, m-am “băbit”. Nu-s în stare să mai învăţ nimic. În Spania am încercat să zdrăngănesc la chitară, dar am degetele cam scurte şi nici nu pricep mare lucru. Într-ale fotografiei, mă ocup cu amatorisme. Şi nu pot da vina pe aparat. Pur şi simplu nu înţeleg nici măcar cum funcţionează Gimp-ul pentru editat pozele. Uneori cochetez cu gândul că aş putea să conduc o maşină. Sigur că aş putea. Din bordură-n bordură şi din pom în pom. Cu pictatul merge perfect. Am reuşit să mă opresc la timp şi să salvez două pânze, după ce am stricat alte două. Cartea încă n-am publicat-o, dar, pe măsură ce trece timpul, mi se pare din ce în ce mai ridicol s-o public, pentru că nu mai scriu şi nici sufletul meu de astăzi nu se mai reflectă în poeziile de atunci.

Problema nu-i că n-am ambiţii mari pentru lucruri unanim acceptate drept “serioase”. Problema e că nici cu cele neserioase nu mă descurc. N-am răbdare, n-am voinţă, n-am ambiţie, n-am timp, n-am bani, n-am dispoziţie, n-am idei, n-am de la cine să învăţ, n-am o grămadă de lucruri şi totuşi vreau, în adâncul inimii mele de trepăduş incolor, să mă simt cumva .. împlinită măcar în aspectele mărunte ale vieţii. Mihaela Rădulescu pomenea, la un moment dat, că şi-a făcut damblaua şi a sărit cu paraşuta. Frumos din partea ei. Eu nici măcar să înot nu ştiu. De schiat sau patinat nu mai zic. Daaar .. pot merge destul de bine cu bicicleta! 🙂

În aceste condiţii, tatuajul de astă-vară mi se pare din ce în ce mai frumos. E unul din rarisimele puncte bifate în categoria “am vrut, am făcut”. Halal de cei care-şi consumă puţinii ani aşa cum le place! .. 🙂 ”

Sursa: Netlog, Alina Dora

1. DACA TOTI AM FI DESTEPTI , CINE AR MAI FI PROST ???
2. DACA AM FI TOTI GENII, OARE AM TRAI MAI USOR???
3. OAMENI DESTEPTI SUNT MAI FERICITI SI NU AU DE SUFERIT ?

1) cred ca daca nu ar fi prosti nici destepti nu ar exista !
2) cred ca am avea mult mai multa bataie de cap unui cu altii!
3) sunt de parere ca oameni prosti uneori sunt cei fericiti !

In concluzie: Nu evitand neaparat un prost ne poate fi viata perfecta sau vom fi mai fericiti. Atat timp cat dam dovada de inteligenta, automat ne stim comporta inn orice situatie si cu oricine. Cred ca e suficient sa ne comportam ca atare si nu neapart ar trebui sa evitam un prost

CE NE INVATA BIBLIA? CE A FACUT ISUS CU CEI CARE NU ERAU LA NIVELUL LUI ? Nu cre ca i-a evitatat, ba din contra. ASTA A FOST MENIREA LUI IN LUME, SA O FACA MAI BUNA! In cartea Personalitatea ALFA se relateaza poate perfect trasaturile unui prost si nu il contrazic de tot, pe autor, dar oare A EVITA? e sinonim cu A REZOLVA ??? Succes!!

 

Rabash spunea: „Întoarce-te, Israel, spre Creatorul tău! De ce Creatorul este numit vindecătorul inimilor frânte ? Deoarece lucrul cel mai important la o persoană este inima– un vas care primeşte toată Sfinţenia de Sus”. 

Asta învățăm din spargerea vaselor, adică dacă un vas este spart, nu poate păstra nimic din ceea ce este pus în el.

În plus, dacă vasul este rupt, atunci tot ceea ce-l umple, curge. Deci, dacă inima este ruptă, adică sub influenţa dorinţelor egoiste, atunci nicio Lumină nu poate intra în ea şi ea va absorbi toate forţele impure. Aceasta este ceea ce numim „o inimă frântă”.

Înainte ca inima să se rupă, Creatorul nu ajută omul. Înainte nu exista nimeni care să ajute. Inima se rupe dintr-o dată, dar o corectăm în părţi mici şi aceasta este o mare uşurare în munca noastră. La urma urmei, nu este nevoie de eforturi prea mari, pentru a corecta totul dintr-o dată: din starea noastră egoistă actuală până la lumea Ein Sof (Infinit).

În schimb, noi putem face corecţii treptat şi cu măsură, în mici porţii, ca şi cum am deplasa o comoară regală, piesă cu piesă, dintr-un loc în altul. Cu toate acestea, este foarte dificil pentru noi de a face primul pas, deoarece aceasta înseamnă trecerea la intenţia opusă: de la intenţia de a primi la intenţia de a dărui.

Aceasta nu se va întâmpla până când nu ne vom defini dorinţele, intenţiile, dacă nu vom separa dorinţele de intenţii, dacă nu vom înţelege ceea ce este în puterea noastră şi ceea ce nu este sau unde suntem noi înşine.

Noi trebuie să clarificăm toate acestea pentru a determina exact ce este „o inimă frântă” şi ce trebuie să corectăm. Pentru a clarifica acestea este nevoie de o lungă perioadă de timp. La urma urmei, noi uităm de grup, uităm de ceilalţi şi despre faptul că dorinţa trebuie să fie colectivă. Toată lumea începe să se gândească la sine, cum este în interior. Dar aceasta nu are nimic de-a face cu inima frântă.

Inima este ruptă deoarece nu se poate uni cu ceilalţi. În aceasta constă ruptura, dar noi nu privim în această direcţie. Noi încercăm să ne imaginăm spargerea noastră particulară, de aceea ne va lua mult timp pentru a putea vedea în mod corect. Dar, atunci când se va întâmpla, va deveni evident că este vorba despre o problemă simplă ce trebuie corectată.

Trebuie să muncim mult pentru ca vasul să înţeleagă că nu poate fi ceva personal, ci numai colectiv: că este doar o parte din interiorul vasului comun şi o parte din interiorul Luminii. Dar, de îndată ce diagnosticul a fost pus, nu este nevoie să apelăm la doctor – vedem imediat cum, în acelaşi loc, se produc corecţia şi umplerea.

Deci, este foarte important să atingem un gând comun, un sentiment comun, fiecare să simtă că este în câmpul de forţă de garanţie reciprocă. În caz contrar, toate căutările sunt efectuate în locul greşit. Noi privim în interiorul nostru, în loc să căutăm între noi şi, prin urmare, toată puterea se pierde în van.

Italia sau Costa Rica pot obține calificarea în optimile de finală în Grupa D, printr-o victorie în meciul direct, aceeași situație fiind valabilă și pentru Franța și Elevția în Grupa E.

Primul meci al zilei se joacă la Recife, de la ora 19.00. Italienii, care au trecut de Anglia în prima partidă, încearcă să nu le calce pe urme uruguayenilor, care i-au subestimat pe costaricani și au pierdut cu 3-1.

Englezii, învinși aseară de Uruguay cu 2-1, printr-o dublă splendidă a lui Luis Suarez, au nevoie de o victorie a ”squadrei azzurra” pentru a rămâne în cursă, orice alt rezultat trimițându-i acasă.

Atacantul italian Mario Balotelli a glumit, pe contul lui de Twitter, spunând că dacă va înscrie golul victoriei cu costaricanii ar trebui să primească un sărut pe obraz din partea Reginei Angliei.

În Grupa E se dispută, de la ora 22.00, derby-ul Elveția – Franța. Cele două echipe au trei puncte, iar învingătoarea din această seară își va asigura, cel mai probabil, prima poziție – importantă mai ales că în optimile de finală, locul doi va juca, mai mult ca sigur, împotriva Argentinei.

Dacă elvețienii au tremurat serios în partida cu Ecuador, câștigată la ultima fază, pe contraatac, ”cocoșii galici” s-au impus la pas în fața Hondurasului, una dintre cele mai slabe și mai violente echipe de la turneul final.

Hondurienii încearcă să obțină primul punct la acest turneu final în ultimul meci al zilei, de la ora 01.00, la Curitiba. Ecuadorul nu dorește să devină prima echipă sud-americană eliminată de la turneul final, astfel că este de așteptat să atace din primul minut.

Antrenorul Hondurasului, Luis Fernando Suarez, a fost la cârma naționalei Ecuadorului în 2006, când sud-americanii au obținut cea mai bună performanță din istorie la Cupa Mondială, prezența în optimile de finală.

Cu ce piese de joc va construiti zilnic strategiile? Eu am ramas fidel jocului de remi sau rummy, cum e cunoscut intre vorbitorii de limba engleza. Cand eram mic-mic jucam numai pacalici si pe vremea aia nu stiam sa pierd. Senzatia de „ai ramas pacalici” era prea puternica si greu de suportat cand abia deschizi ochii spre lume. Dar odata cu alte jocuri am descoperit frumusetea lor si nu mi-a mai parut rau daca pierdeam. De dragul jocului incepeam altul, si altul, tot asa… Dar incet-incet m-am maturizat sau… am incercat! 🙂  Jocurile deveneau mai rare, iar viata nu aducea satisfactia „mult visata”. Drept care mi-am reevaluat atuurile (exista atu si la remi), asii, numerele norocoase si am ajuns la concluzia ca viata e un castel din carti de joc. Si atunci se impune sa te joci frumos si sa nu plangi cand pierzi. Dimpotriva, trebuie sa detectezi experienta cu care ai ramas si care se numeste dezvoltare spirituala. Daca reusesti sa joci jocul preferat si sa te simti implinit inseamna ca sufletul tau e pe calea cea buna.:)