Constanța petrece toamna lu’2022

Constanța petrece toamna aceasta, prin dans și cântec tradițional

Începutul de toamnă se anunță incendiar, la malul mării! În perioada 2-4 septembrie, parcarea din dreptul Plajei Modern se transformă într-un imens ring de dans, iar tonul distracției va fi dat pe ritmurile muzicii tradiționale românești. Evenimentul „Constanța petrece” este organizat de Direcția Cultură, Educație, Sport, Turism din cadrul Primăriei Municipiului Constanța, iar accesul este liber.

Astfel, constănțenii, dar și turiștii aflați în vacanță pe litoral vor petrece trei zile și trei nopți, în compania a zeci de artiști și dansatori care vor urca pe scenă, începând cu ora 17.00. Seria concertelor tradiționale în aer liber este deschisă vineri, 2 septembrie, de Lupii lui Calancea, Taraful de la Vărbilău, Taraful Ionel Tudorache, Bogdan Simion & Lăutarii de Mătase. Sâmbătă, 3 septembrie, îndrăgita Loredana, Taraful Rutenilor, Marius Mihalache & Band și Raluca & Proiectul Balcanik vor încinge scena și ringul de dans, iar marea distracție se încheie duminică, 4 septembrie, cu Andra, Damian Drăghici și Ionuț Galani.

Și asta nu e tot! Pentru că atunci când zici Dobrogea, zici automat multiculturalitate, tradiție și istorie, comunităţile etnice ne vor prezenta dansuri și obiceiuri specifice. Vor completa atmosfera de sărbătoare Ansamblurile Elpis, Iholu, Brâulețul, Plai de Dor, Izvorașul Dobrogean, Luminițe Dobrogene, Armânamea, Flori Dobrogene, Galuboe More, Nairi, Can Renkler, Fidanlar, Mirela Pană și Cabaret Unique. Invitați speciali vor fi Mircea Dinescu și Hari Gromoșteanu, iar prezentatorul evenimentului este Ionuț Dulgheriu.

Nu rata cea mai mare petrecere pe ritmuri tradiționale românești a începutului de toamnă, de pe litoral.

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s