Parchetul condus de Taica Lazăr a făcut o statistică și ne-a spus câți inculpați au fost trimiși în judecată în funcție de zodii.
Da, foarte importantă statistică!
Sunt sigură că și la instanțe tot în funcție de această statistică s-au dat pedepsele prin dosarele ”corupților”, așa că în mod cert ea a fost cea mai relevantă împrejurare, mai ales pentru dosarele DNA, pentru soluțiile date. O și aud pe madam Trancă gândind: ”tu, care ești pește, ia 10 ani, dă-te dreak… am avut un coleg de bancă pește care mă trăgea de codițe la grădiniță”.
Dar și pe Șelaru și Ionuț Matei, în dialog la deliberări:
– La coruptul ăsta îi mai dăm un spor de ”balanță” de 3 ani, chiar fără probe, că mă enervează ăștia că îmi tot spun de Justiția legată la ochi cu balanța în lăbuță.
– Da, da, că cică ar trebui să o folosim și noi prin dosare pe balanță… nu am înțeles niciodată cum aș putea să cântâresc sutele de ani de pușcărie cu un taler atât de mic…
De ce judecatorii cinstiti nu-i elimina din sistem pe cei cu apucaturi securistice?
ApreciazăApreciază
Că sa nu mai vb de tragerea la sorți de ieri,a doamnei Tarca,ii tremura lăbuțele mai rău decât spatele lui Junker când avea sciatica
ApreciazăApreciază
Astia trebuie paraditi,urgent! Sa le dea careva cateva naucitoare,de sa nu se mai scoale! Niciunul!
ApreciazăApreciază
ha…ha!
ApreciazăApreciază