Dedeman, noi magazine in Slobozia si Calarasi

Dedeman, liderul național al pieței de materiale de construcții și amenajări interioare, se apropie de încheierea demersului de autorizare a construirii magazinului pe șoseaua Brăilei, din Slobozia.
Investiția pe care marele jucător de bricolaj o va face în municipiul Slobozia este una fără precedent a perioadei post-decembriste, pentru orasul Slobozia.
Având în vedere amploarea construcției, a fost nevoie de timp pentru elaborarea documentației, obținerea avizelor necesare de la toate instituțiile publice de specialitate și parcurgerea etapelor prevăzute de legislația în vigoare.
Primăria Municipiului Slobozia sprijină demersul constructorului prin scurtarea termenelor pentru emiterea autorizației de construire (o dată ce acesta va completa documentația necesară), pentru ca luna viitoare investitorul să poată demara lucrările.

Dedeman Slobozia se va construi pe Șos. Brăilei. Prin deschiderea magazinului, Dedeman pune pe harta rețelei și județul Ialomița. Accesul spre spațiul comercial se va face atât din Șos. Brăilei, cât și din DN2A.

La Calarasi, Dedeman, dupa achizitia soc. comerciale ILSA, s-a finalizat eliberarea terenului si emiterea PUZ-ului, urmand ca in scurt timp sa demareze lucrarile, autorizatia de constructie, fiind in proces de avizare.

Reclame

2 gânduri despre “Dedeman, noi magazine in Slobozia si Calarasi

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s