Relatia copiilor cu medicul dentist

Atat cei mici, cat si cei mari au fobii cu privire la medicul dentist. De multe ori insa, aceste fobii apar nejustificat, frica de dentist fiind indusa de parinti. De obiecei, parintii ii ameninta pe cei mici ca daca nu se vor ingriji de dantura lor, vor ajunge la medicul dentist. Desi au intentii bune, parintii nu fac decat sa le formeze o fobie copiilor fata de medicii dentisti, fobie ce se va mentine chiar si atunci cand copiii vor creste. Copilul ar trebui inca de mic familiarizat cu medicul stomatolog, de aceea este indicat ca acesta sa mearga sa faca diverse verificari din cand in cand, pentru ca el sa se obisnuiasca.

Nu este nicidoata o idee buna ca cel mic sa fie amentat cu mersul la cabinetul de stomatologie. Cea mai buna metoda pentru a-l ajuta pe cel mic sa treaca peste fobia cu mersul la dentist este sa fie dus din cand in cand la niste controale. El se va putea obisnui astfel cu dentistul si va vedea ca nu pateste nimic atunci cand ajunge in cabinetul acestuia. Stiind ca doctorii ii vor binele, va fi mult mai usor atat pentru voi, cat si pentru cel mic sa optati de exemplu pentru un serviciu de punere a unui aparat dentar. Este mult mai bine ca aparatul dentar sa fie pus copiilor atunci cand ei sunt mici pentru ca daca vor creste, va fi mult mai greu pentru ei.

Puteti sa va orientati chiar si catre un serviciu foarte bun de detartraj. Chiar si un copil are nevoie de un astfel de serviciu, stomatologul indepartandu-i acestuia placa bacteriana, dar si tartrul intr-un mod eficient. Cel mic nu se va mai confrunta cu nici un fel de problema si se va bucura de o dantura sanatoasa. Puteti astfel opta pentru niste servicii profesioniste puse la dispozitie de o clinica precum Cris Smile. O astfel de clinica va sti cum sa rezolve problemele dentare ale copilului vostru si va va oferi mereu niste servicii foarte bune. Profesionistii din acest cabinet va vor sta mereu la dispozitie.

Reclame

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s