Fatalismul este o caracteristică extrem de nociva a poporului român, care îndeamnă la pasivitate, la limitare, la acceptarea unor situații de neacceptat și, foarte important, care ne îndepărtează de evoluție.
„Asta e și nu se poate face nimic” – pe o astfel de credință se bazează gândirea omului care își hrănește lenea, lipsa de motivare și de acțiune, neimplicarea în propria sa viața.
„Asta e și nu se poate face nimic” își spune omul care nu este și nu are ceea ce visează.
Fatalismul este mâna în mâna cu renuntarea la luptă, cu acceptarea unui status-quo de multe ori nedemn de viața umană.
În spatele fatalismului se ascund și oamenii care vor să se bucure de beneficiile secundare ale unor condiții nefaste: „eu așa sunt și nu am ce să fac, așa că trebuie să mă accepți așa cum sunt și să mă ajuți / menajezi / eliberezi de responsabilități”.
Oamenii cu credințe fataliste își trăiesc viața în limitare, tristețe, frustrare, neimplinire și au tendința să îi tragă și pe alții în jos sau să devină o povară pentru ei.
Fatalismul predispune la sărăcie psihică și materială, iar aceasta este una dintre cauzele pentru care România, o țară atât de bogată în resurse, este așa cum este.
Orice schimbare începe cu o schimbare la nivelul mentalității, a felului în care gândim. Gândirea noastră se transpune și creează realitatea și aici să avem mereu în minte următoarea idee „fie că crezi că poți, fie că crezi că nu poți, ai dreptate”.
sursa: Ursula Sandner
Ar fi bine aplicată poziţia „lupului moralist” în fiecare zi, cu toţi din jur şi chiar individual ….ca să otrăveşti împrejurimile cu scepticism e mai simplu, dar la un moment dat, vei gusta din ea…pt că tu eşti miezul
Pt cine se simte
ApreciazăApreciază
Societatea nu are parghii de disciplina,control, ale sigurantei meritocrate,juridice.Calitatea este anulata,serviciile de educatie,impreuna sunt stagnate resursele
ApreciazăApreciază
eu cred ca acest popor pur si simplu u mai intelege nimic din ceea ce se petrece cu el , dupa 40 de ani de comunism dictatorial sa trezit in mijlocul unui capitalism salbatic, santem pur si simplu niste cobai.
ApreciazăApreciază