Plimbarea

Plimbarea

-Iti mai amintesti de mine? Ne plimbam, deseori, impreuna.
-Nu.
-Citi ani ai?
-Nu stiu.
-Ai 35?
-Cred ca da.

O stiam de pe vremea copilariei pe aceasta femeie care s-a nascut cu mintile pierdute, cu putin timp inaintea mea. Am reintilnit-o dupa 20 de ani, pe acelasi trotuar pe care se plimba dintr-un capat in celalalt, de data asta ducind intr-o mina o creanga de liliac alb. Asa isi petrecea viata: plimbindu-se singura pe o strada. Locuia cu mama si bunica ei. Era mai dolofana decit o pastrasem in memorie, si cu o gingie rosie la vedere care ii trada lipsa dintilor din fata, dar avea aceeasi voce usor stridenta, acelasi spate lat si incovoiat. Fusese un copil cocosat. M-am plimbat cu ea, ca pe vremuri, purtind un dialog fara vreun sens. Nici eu nu o intelegeam, nici ea nu ma intelegea. Dar ne plimbam impreuna. Lumea ei era una infantila, neatinsa de realitatea grosolana a lumii obisnuite, asta fiind, cred, motivul principal pentru care imi placea sa ma furisez linga ea. In plus, imi amintea de copilaria mea dupa care voi tinji la nesfirsit…

Cind i-am spus ca trebuie sa plec spre casa, mi-a cerut acelasi lucru pe care mi-l cerea de fiecare data, cind ne desparteam, pe vremea cind eram copii: „nu uita sa ma suni”. Si cu cit ma indepartam de ea, cu atit tipa mai tare, facindu-mi din mina in semn de ramas bun: „nu uita sa ma suni”…

Anunțuri

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: