Domnisoara Libertatii cu coronita pe scafirlie

Dorinta, obsesia de a trai pe un continent intins si bogat, au pornit de la o invitatie si, ulterior, de la o respingere.
download
Cand eram in anul 2 de facultate, la tulburatoarea virsta de 20 de ani, am primit invitatie de la o fata din NY, cu care corespondam de vreo 2 ani. M-am prezentat la ambasada USA cu singura mea avere: carnetul de student. In nici zece minute, m-am ales cu un refuz explicativ si frumos, in stil american.
Naiv, caraghios, m-am mai dus o data sa cer viza, dupa o saptamana de la primul refuz, doar ca sa il primesc si pe-al doilea. Si un sut in fund. Nu mi-a placut deloc. Era iarna, ma pregateam de colocvii si examene, dar mintea ticnita mi-era tintita spre un loc indepartat si exact. In primul meu pasaport aveam, insa, doua stampile de refuz.
Dupa nenumarate scrisori de afectiune, unele exagerate, chiar mincinoase, pe care i le-am scris, neghioaba s-a logodit cu altul ( am oftata, dar in final am zis, fie, duca-se) iar eu am mai asteptat 2 ani sa inchei socotelile cu facultatea, timp in care aplicam in fiecare toamna la loteria vizelor.
Puteam astepta o vesnicie, norocul chiar nu m-a vizitat vreodata in viata asta cacacioasa. Si cu cat se incapatina sa vina, cu atat mai mare era inversunarea mea de a o cunoaste pe Domnisoara Libertatii cu coronita pe scafirlie.
Intr-o zi, din senin, o cunostinta mi-a zis ca o prietena de-a ei din copilarie vrea sa se marite. Locuia la New York.
Muahaha!
Ceremonialul nuntii mele a fost asa cum mi-am propus, undeva in Herastrau, intim, sub ciripit de mierle, fara lautari si imbulzeala. Tortul a fost perfect, cu multa frisca. si cu viza de viitor rezident american, care arata ca o diploma de licenta.
La nici un an de sedere in NY, s-a petrecut ceva straniu, neasteptat. In aceasta invalmaseala citadina, pe o strada lunga si fara sfarsit, intamplator, m-am intilnit cu fata caruia i-am expediat o caruta de scrisori de dragoste, imaginindu-mi cum voi zbura spre orasul despre care auzisem numai lucruri bune si unde doream sa-mi duc viata. Doar ca, in cele din urma, alesese un altu’.
Nu voi uita niciodata ochii bulbucati de broscoi pe care i-a facut cand m-a vazut. I-am zis, cumva, emotionat, dar plina de satisfactie: „Vezi, maimuțo? Am ajuns in America si fara tine”. Zambetul ei a fost fortat, zicind ca, initial, cand m-a observat de la distanta, era sigura ca are vedenii.
Ca mi-a cerut numarul de telefon si a insistat sa ne vedem, este o alta mancare de peste si… poveste.

 

Anunțuri

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: