Familia, spatiu in care ne simtim bine

Doar pentru ca cineva este parte din familia ta asta nu inseamna ca trebuie sa acceptam orice vine din partea lor. Familia ar fi normal sa fie un spatiu in care sa ne simtim bine, valorizati, pretuiti, respectati, iar daca asta nu se intampla putem oricand sa stabilim cat si cum interactionam cu acele persoane.
Exista credinta gresita ca odata ce faci parte din familie poti sa te porti oricum cu membrii sai. Ca si cum ti se cuvine si ei trebuie sa te suporte oricum ai fi, ca doar sunt familie. Astfel sunt incurajate atitudinile disfunctionale, sunt acceptate tulburarile de comportament, sunt tolerate lipsa de consideratie si de respect, nesimtirea, agresivitatea, posesivitatea, manipularea, santajul emotional, pretentiile si asteptarile absurde s.a.m.d.
In familie, in spatele usilor inchise, se desfasoara cele mai mari drame si exista foarte multa suferinta. Acasa ne permitem sa scoatem tot ce este mai urat din noi. Toate acestea se intampla pentru ca ne raportam gresit la ideea de familie. Normal ar fi ca pe cei apropiati noua sa ii tratam cel mai frumos, sa ne impartasim reciproc afectiunea, grija, atentia si iubirea. Insa, in multe cazuri, se intampla fix pe dos. Ne permitem sa ne comportam oricum, sa dam frau liber agresivitatii si altor atitudini care nu ne fac cinste, iar cei din familie trebuie sa ne suporte – ca doar asta inseamna familie.
Vietile noastre ar arata cu totul altfel daca ne-am exersa in cadrul familiei cele mai frumoase atitudini si comportamente. Daca am intelege ca nimeni nu ne datoreaza nimic si nici noi nu datoram nimic nimanui. Ceea ce faci pentru familia ta ar fi normal sa vina din dorinta ta de a-i face sa se simta bine pe cei dragi si sa te simti si tu bine alaturi de ei, din dorinta de a crea armonie si nu conflicte, din grija, consideratie, respect si pretuire.
Insa, atunci cand nu este posibil sa ai relatii armonioase cu membrii familiei tale, adu-ti aminte ca nu ai nicio obligatie fata de nimeni, ci este responsabilitatea ta sa iti ramai loial tie, visurilor si dorintelor tale. Ai dreptul sa traiesti linistit si sa nu accepti ceea ce nu te face sa te simti bine. Nu permite nimanui sa se foloseasca de tine sau sa te trateze cu lipsa de respect. Traseaza-ti limite clare si sanatoase de interactiune cu cei al caror scop este sa isi verse asupra ta frustrarile personale si nu permite ca probleme lor de atitudine sau de comportament sa iti innegureze tie viata.
sursa: Ursula Sandner

Anunțuri

Un răspuns

  1. Doamne…asa este…ma descrietii pe mine cu punct si virgula…

    Apreciază

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: