O situaţie particulară

Avem o situaţie foarte specială cu Creatorul. Dacă o persoană îşi pune toate speranţele egoiste în El, ca toţi oamenii în această lume, atunci totul merge bine. Toată lumea crede: Creatorul este bun şi El ne trimite lucruri bune şi are grijă de noi.Deşi oamenii suferă, ei găsesc mereu o justificare pentru asta. Vedem că nu este prea dificil să te agăţi de o credinţă simplă. Miliarde de persoane cred, cu adevărat, în existenţa unei forţe superioare şi sunt gata pentru diferite sacrificii şi chiar sacrificarea vieţii, pentru această convingere.

Este atât de simplu, deoarece vine din ego-ul nostru. Omul laudă şi glorifică Creatorul şi este pregătit pentru a se obosi şi a efectua diferite ritualuri religioase. Totuşi, nu ne putem gândi la El şi suntem sceptici când trebuie să aflăm dacă El există, cu adevărat, dacă este bun şi binevoitor, dacă totul vine de la El sau nu. Este atât de dificil, deoarece asta nu provine din ego, ci din punctul din inimă, din forma care este opusă atitudinii generale a lumii întregi, faţă de Creator.
Totuşi, ne este dat un mediu, astfel că atitudinea noastră faţă de Creator nu provine din ego, ci din condiţia opusă. Graţie mediului, noi putem, cu adevărat, să ne asociem cu Creatorul, în măsura în care societatea creşte importanţa Lui în ochii noştri. Cu cât considerăm întreaga societate ca importantă, cu atît mai mult o persoană poate atribui importanţă valorilor acceptate în societate, inclusiv importanţa Creatorului.

Dacă o persoană leagă mediul la punctul din inimă, şi Creatorul este în interiorul societăţii şi intră treptat într-o persoană, intră în punctul din inimă. Aceasta trebuie să cerem grupului nostru. Fără asta, nu avem nicio şansă să descoperim Creatorul, cu excepţia conectării mediului la punctul din inimă, în aşa fel încât Creatorul sa se dezvăluie în conexiunea lor, într-un întreg.

Anunțuri

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: