Kelemen Hunor: Nu se pune problema schimbării Guvernului

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, azi, după şedinţa grupurilor reunite ale parlamentarilor Uniunii Democrat Maghiare, că în acest moment nu se pune problema schimbării Guvernului sau a majorităţii. Astfel au fost spulberate speculatiile facute in ultimele zile:
„Noi considerăm că în acest moment Guvernul are majoritate parlamentară, are susţinere parlamentară, trebuie să meargă înainte, până când nu pot să vă spun pentru că nu depinde doar de noi, dar în acest moment nu se pune problema schimbării Guvernului sau a majorităţii, aşa cum înţeleg eu”, a spus acesta, potrivit Mediafax.
„Astăzi nu am avut astfel discuţie şi nici nu vom avea o astfel de discuţie, pentru că alegerile prezidenţiale nu sunt alegeri parlamentare. Alegerile prezidenţiale nu vorbesc despre Guvern, cu toate că unii au avut această impresie. Sigur, trebuie să analizăm această guvernare. Opt luni de zile ce am reuşit să facem în această guvernare, ce putem face în perioada care urmează, trebuie să vedem ce se va întâmpla în PSD, fiindcă, în acest moment, noi nu ştim exact ce se va întâmpla. Nici nu este treaba noastră”, a mai spus presedintele UDMR, Klelemen Hunor.
El a mai adăugat că Uniunea are nemulţumiri, dar că ele vor fi discutate cu partenerii de guvernare.
„Avem noi nemulţumirile noastre în legătură cu Guvernul, poate că şi partenerii noştri au nemulţumirile lor faţă de noi. Aceste discuţii trebuie purtate în zilele care urmează şi, binenţeles, trebuie să tragem şi noi concluziile votului de duminică. Trebuie să analizăm şi dacă a fost un vot împotriva Guvernului sau doar un vot pentru Klaus Iohannis. Nemulţumirile noastre vor fi puse pe hârtie şi vor fi discutate cu partenerii noştri”, a spus liderul UDMR.

Dupa aleggerile prezidentiale, au fost anumite surse asa-zis media apropiate de PNL, care dadeau ca sigura iesirea UDMR-ului de la guvernare.

O astfel de sursa este site-ul: stiri pe surse.ro a jurnalistului Iosif Buble , sotul PNL-istei Diana Tusa, care arunca dezinformari permanente in mediul online…

Anunțuri

Un răspuns

  1. Pai…atunci. la treaba…astept sa vad si eu cum va arata bugetul pe anul viitor.

    Apreciază

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: