V. Ponta: I-am autosuspendat!

Victor Ponta a rostit prima frază simpatică după foarte multă vreme : I-am autosuspendat! Se referea, cu siguranta, la Dan Şova, Marian Vanghelie şi Sebastian Ghiţă care, pentru o vreme, vor pierde toate funcţiile din partid pentru că s-au trezit vorbind. Şova – la telefon cu Hrebenciuc, Vanghelie – pe stradă cu paparazii, Ghiţă – prin scrisorile publice în care cerea capetele lui Şova şi Hrebenciuc. Şova era vicepreşedinte şi purtător de cuvânt, Vanghelie – vice şi şef la sectorul 5, iar Ghiţă … ei, bine, Ghiţă a pierdut importanta funcţie de preşedinte PSD …online. De Hrebenciuc nu s-a atins nimeni, ba mai mult ar fi fost chiar lăudat pentru că a demisionat din Parlament, punându-se la dispoziţia procurorilor. Asta deşi şedinţa fulger a capilor PSD a fost convocată tocmai în urma stenogramelor de la DNA în care Hrebenciuc îi promitea lui Şova preşedinţia PSD în detrimentul lui Dragnea şi ironizându-l pe Oprişan. La intrarea în sediul din Kiseleff, Dragnea a spus ceva despre „prostia care nu se pedepseşte penal”, iar Oprişan a ţinut să precizeze că nu e orgolios cum îl face Hrebenciuc. Cert este că DNA a reuşit să încaiere PSD înainte de alegeri, nu ştim încă dacă din proprie iniţiativă sau la comanda cuiva.

O ştire bombă a zileleor acestea este aceea că fata cea mare a lui Băsescu, Ioana, a fost audiată la Parchetul General în dosarul Nana exact în seara în care Udrea era audiată la DNA. Udrea a ieşit la înaintare în faţa camerelor, după ce şi-a negociat prezenţa la DNA, în timp ce Ioana Băsescu dădea cu subsemnatul pe şest la Parchet. Aşadar, Udrea a acoperit-o pe Ioana, cu binecuvântarea procurorilor. De reţinut, totuşi, că măcar au început să aibă conversaţii cu aceştia. Iar, Bercea Mondial continuă să afirme că i-a dat de mai multe ori bani lui Traian Băsescu prin intermediul ginerelui Sida. „Îl aştept pe Băsescu la puşcărie”, a strigat interlopul plimbat cu duba între celulă şi tribunal.

Anunțuri

Un răspuns

  1. Vad ca toata lumea pune multa pasiune in lupta politica. Cine naiba mai poate fi pacalit cu bunacredinta politicienilor de la noi? Incercati sa culegeti informatii despre candidatii la presedintie de peste tot, chiar si de unde poate nu va place, adevarul nu se afla intr-un singur loc. Eu inca nu stiu cu cine sa votez.,…..dar cu siguranta voi vota pentru cineva(raul cel mai mic)

    Apreciază

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: