Gazduiesc: N-am facut

Alina spunea:”N-am făcut un copil, n-am ridicat o casă, n-am săpat o fântână. Cum s-ar zice, n-am realizat mai nimic şi totuşi nu mă încearcă regretul. Îmi pare rău, însă, pentru o mulţime de alte lucruri. Pe primul loc, faptul că n-am zburdat prin lume pe cât aş fi vrut. Stau închisă între patru pereţi, într-un oraş sufocant, într-o ţară şi mai sufocantă, când de fapt drăgălaşele mele picioare visează să străbată Africa, India sau măcar străzile îngrămădite ale Veneţiei, planuri realizabile exact în ordinea inversă, de la cât de cât posibil la halucinant de absurd.

În al doilea rând, m-am “băbit”. Nu-s în stare să mai învăţ nimic. În Spania am încercat să zdrăngănesc la chitară, dar am degetele cam scurte şi nici nu pricep mare lucru. Într-ale fotografiei, mă ocup cu amatorisme. Şi nu pot da vina pe aparat. Pur şi simplu nu înţeleg nici măcar cum funcţionează Gimp-ul pentru editat pozele. Uneori cochetez cu gândul că aş putea să conduc o maşină. Sigur că aş putea. Din bordură-n bordură şi din pom în pom. Cu pictatul merge perfect. Am reuşit să mă opresc la timp şi să salvez două pânze, după ce am stricat alte două. Cartea încă n-am publicat-o, dar, pe măsură ce trece timpul, mi se pare din ce în ce mai ridicol s-o public, pentru că nu mai scriu şi nici sufletul meu de astăzi nu se mai reflectă în poeziile de atunci.

Problema nu-i că n-am ambiţii mari pentru lucruri unanim acceptate drept “serioase”. Problema e că nici cu cele neserioase nu mă descurc. N-am răbdare, n-am voinţă, n-am ambiţie, n-am timp, n-am bani, n-am dispoziţie, n-am idei, n-am de la cine să învăţ, n-am o grămadă de lucruri şi totuşi vreau, în adâncul inimii mele de trepăduş incolor, să mă simt cumva .. împlinită măcar în aspectele mărunte ale vieţii. Mihaela Rădulescu pomenea, la un moment dat, că şi-a făcut damblaua şi a sărit cu paraşuta. Frumos din partea ei. Eu nici măcar să înot nu ştiu. De schiat sau patinat nu mai zic. Daaar .. pot merge destul de bine cu bicicleta! 🙂

În aceste condiţii, tatuajul de astă-vară mi se pare din ce în ce mai frumos. E unul din rarisimele puncte bifate în categoria “am vrut, am făcut”. Halal de cei care-şi consumă puţinii ani aşa cum le place! .. 🙂 ”

Sursa: Netlog, Alina Dora

Reclame

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s