Gaură uriaşă, descoperită în primul strat atmosferic

Oamenii de ştiinţă germani au descoperit o gaură uriaşă în troposferă, numită adesea cel mai important strat atmosferic, în timpul unei cercetări menite să identifice cauzele care determină rata crescută de subţiere a stratului de ozon. Potrivit cercetătorilor, gaura aflată deasupra regiunii tropicale a oceanului Pacific lasă gazele nocive să ajungă în stratosferă, contribuind astfel la distrugerea stratului de ozon de la poli.

Troposfera, primul şi cel mai jos strat al atmosferei, conţine aproximativ 80% din masa atmosferei şi 99% din aerosolii şi vaporii de apă. Este populată, de asemenea, cu radicali hridoxili, numiţi şi „detergenţii atmosferei” pentru că, intrând în contact cu gazele poluante, acestea devin solubile şi ulterior sunt eliminate din troposferă prin intermediul ploilor. Pentru că se află chiar înainte de stratosferă (stratul atmosferic ce conţine pătura de ozon, care ne protejează de radiaţiile nocive), troposfera are şi rolul de a o proteja pe aceasta de acţiunea anumitor poluanţi.

În condiţiile în care oamenii de ştiinţă au observat recent că ozonul este distrus la o rată mult mai mare decât se aşteptau, cercetătorii de la Institutul Alfred Wegener din Germania au decis să trimită în troposferă, deasupra Pacificului tropical, baloane meteorologice, pentru o cercetare mai atentă. Astfel au descoperit că acolo există o gaură ce se întinde pe mii de kilometri pătraţi, care le permite chimicalelor să ajungă la stratosferă şi să distrugă stratul de ozon în zona respectivă, dar şi să circule şi să se acumuzele în regiunile polare, unde deja pătura de ozon este afectată, relatează news.yahoo.com.

Cercetătorii spun că gaura din troposferă ar fi apărut din cauza concentraţiei scăzute de ozon din regiunea respectivă (în troposferă ozonul se formează fie cu ajutorul substanţelor organice eliberate de copaci, fie de pe urma emisiilor din arderea combustibililor fosili). „Detergenţii atmosferici” se formează în urma unor reacţii chimice cu ozonul, deci în lipsa acestuia ar fi apărut gaura.

Potrivit cercetătorului Markus Rex, de la Insitutul Alfred Wegener, pe lângă gazele care distrug ozonul, prin gaura din troposferă pătrund şi compuși ai sulfului. Aceştia tind să creeze un efect de răcire a Pământului, în condiţiile în care reflectă energia solară înapoi în spaţiu. Cercetătorul subliniază că acest efect nu trebuie văzut ca aducând vreun beneficiu planetei noastre.

 

Reclame

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s