Punct de vedere cu privire la eliberarea documentelor de urbanism pentru lucrările efectuate la Palatul Arhiepiscopal

Punct de vedere cu privire la eliberarea documentelor de urbanism pentru lucrările efectuate la Palatul Arhiepiscopal
Arhiepiscopia Tomisului a depus la Primăria Municipiului Constanța cereri pentru eliberarea Certificatului de Urbanism și a Autorizației de Construire în regim de urgență pentru punere în siguranță și protejare temporară a clădirii monument istoric ca urmare a incendiului produs în 15.10.2022.
Având în vedere că Palatul Arhiepiscopal este clădire monument istoric, pentru eliberarea oricărui document urbanistic este necesar avizul/punctul de vedere al Direcției Județene de Cultură/Ministerului Culturii care, până în momentul de față, nu a fost transmis Primăriei Constanța.
Dacă Arhiepiscopia deține acest document, invităm reprezentanții instituției sa ni-l prezinte pentru a putea elibera cât mai repede documentele solicitate.
Cât despre amenda aplicată de polițiștii locali, reprezentanții Arhiepiscopiei au fost invitați la sediul Direcţiei Generale Poliția Locală cu o serie de documente pentru lucrările de construcţii realizate la Palatul Arhiepiscopal din municipiul Constanţa, str. Arhiepiscopiei nr.23.
Întrucât nu au dat curs solicitării, s-a procedat la sancţionarea Arhiepiscopiei cu amendă în cuantum de 3.000 lei, prin Procesul verbal de constatare și sancţionare a contravenţiei nr.2184/25.01.2023, în conformitate cu prevederile art.26, alin.1, lit.f din Legea nr.50/1991 rep., dispunându-se ca măsură complementară comunicarea/punerea la dispoziție a documentației solicitate.

 

Un gând despre “Punct de vedere cu privire la eliberarea documentelor de urbanism pentru lucrările efectuate la Palatul Arhiepiscopal

  1. Este esențial să ne asigurăm că aceste bijuterii arhitecturale sunt restaurate și întreținute corect, pentru a le conserva pentru generațiile viitoare. Eliberarea documentelor de urbanism în mod adecvat și cu respectarea normelor de conservare a patrimoniului este un pas în direcția corectă. Protejarea și reabilitarea clădirilor istorice nu doar păstrează moștenirea noastră culturală, ci poate și revigora comunitatea locală și economia în ansamblu. Este o abordare pe care ar trebui să o promovăm și să o susținem cu toții.

    Apreciază

Spune ceva: