Nu știi ce cadou să oferi? Vezi aici toate picturile pe numere de la Pictorul Fericit

 Atunci când oferi un cadou unei persoane dragi din viața ta ai poate una din cele mai mari provocări. Ai dori să alegi ceva ce persoana respectivă nu mai are. Să fie cu preț acceptabil, să rămână o amintire dragă.

Știm cu toții despre acele lucruri primite, inutile sau nu prea inspirate, care rămân uitate prin rafturi. Ce spui ca în locul unui obiect, să oferi o experiență? Asta îți promite pictura pe numere, o activitate ce implică muncă manuală și creativitate. Relaxare, stare de bine, deconectare de la cotidian și exersarea pictatului sunt stările de care se bucură oricine care încearcă această experiență.

Ce este pictura pe numere

 

Pictura pe numere presupune un ajutor pentru cei care nu au talentul necesar pentru a-și crea tablourile dorite la liber. În schimb, vor fi ghidați de numere să aplice culoarea potrivită în locul potrivit. Cu o schiță imprimată în prealabil pe pânza de pictură, tot ceea ce trebuie să facă este să urmeze această simplă corespondență între număr și culoare.

Tematica poate fi foarte diferită. Sunt picturi pe numere cu tematica de Craciun, cele de sezon, precum și cele specific recomandate copiilor, doar bărbaților sau femeilor. Varietate de opțiuni vom găsi la Pictorul Fericit, magazin online cu materiale de pictură și picturi pe numere.

 

Kit complet de pictat

 

La Pictorul Fericit picturile pe numere sunt în kit complet. Acesta conține trei pensule de mărimi diferite, pânza de bumbac tratată și deci pregătită pentru a fi pictată. De asemenea, setul conține și culorile acrilice necesare, accesorii de prindere pe perete a picturii finalizate, precum și schița în format A4 pe hârtie.

Un astfel de kit poate fi oferit cadou cu minim de efort, dar promite maxim de efect. Totul este ambalat în cutie premium, practică de altfel. La cerere, dacă este un cadou, doritorii pot solicita împachetarea și felicitarea cadou, semnată pentru destinatar, cu livrare la acesta. Efectul este unul wow și cu atât mai mult, cu cât pictura în sine este și ea impresionantă ca tematică. Vezi aici toate picturile pe numere de la Pictorul Fericit.

 

Ce aleg și de ce

 

În oferta de la Pictorul Fericit vom găsi picturi pe numere cu păsări, animale, cu peisaje sau orașe. În ultima vreme gama s-a tot diversificat, astfel încât la ora actuală doritorii vor găsi la aceeași sursă și picturi pe numere reproduceri după tablouri celebre. Iată deci o altă experiență inedită născută din plăcerea de a picta.

Să poți crea cu efort propriu un tablou după celebra Mona Lisa sau Cina cea de Taină sună mai mult decât măgulitor și este posibil. În acest sens merită să descoperi colecția de tablouri celebre din cadrul magazinului online menționat. De comandat o poți face pe site sau telefonic.

Alege picturile cu flori pentru cei și cele care adoră plantele și și le-ar dori mereu proaspete în casa lor. Alege pentru cei și cele cu dor călător picturi pe numere cu destinații și orașe și pe cele cu Crăciun dacă vei oferi cadoul cu pricina în preajma sărbătorilor de iarnă.

 

 

Contact:

Str. Mărășești, 22A
Suceava
contact@pictorulfericit.ro
0754 459 540

 

Publicitate

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s