Dezvoltarea industriilor creative in Bazinul Marii Negre

Primăria Municipiului Constanța implementează proiectul ”Dezvoltarea industriilor culturale și creative în Bazinul Mării Negre”, acronim CREA-CENTERS, prin intermediul Programului Operațional Comun Bazinul Mării Negre 2014-2020, alături de parteneri din 4 țări: Municipalitatea Çekmeköy – Turcia (liderul proiectului), Asociația Centrului de de Sprijin pentru Afaceri din Mykolaiv – Ucraina, Municipalitatea Kavala – Grecia și Municipalitatea Byala – Bulgaria.

Proiectul își propune să stabilească și să gestioneze spații de lucru comune moderne, în care persoane și companii din diferite discipline care operează în domeniul industriilor culturale și creative din Bazinul Mării Negre pot lucra împreună, pot crea o rețea și pot ajunge la potențiali clienți/investitori.

Pe data de 1 iulie 2022 a avut loc cea de-a treia întâlnire a comitetului de conducere, găzduită de către Asociația Centrului de de Sprijin pentru Afaceri din Mykolaiv – Ucraina, la care au participat membrii echipelor de proiect și alți invitați. Întâlnirea s-a desfășurat în format online, având în vedere situația de război din această țară.

Prin intermediul prezentărilor și discuțiilor din timpul întâlnirii, s-au prezentat realizările aferente primelor 18 luni de implementare a proiectului și s-au stabilit acțiunile ce urmează să fie întreprinse în viitorul apropiat, legate în special de evenimentele de masă ce se vor desfășura în spațiile de lucru ale Colegiului ”Regina Maria” din Constanța.

Publicitate

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s