Ce ar fi dacă am asculta înțelepciunea asta a Pământului și nu am mai privi totul ca pe o situație de criză sau de pericol? Dacă ne uităm altfel la toată situația, dacă avem curajul să privim totul ca pe o șansă de salt al conștiinței noastre?

Ce ar fi dacă fiecare dintre noi am începe să înțelegem semnele și invitația vremurilor: „stați în casă, nu numai între pereți, ci mai ales între bătăile propriilor tâmple!” ?

Hai să facem călătoria înauntru, să învățăm să stăm în tăcere, să respirăm conștient, să oprim pentru o vreme ecranele, știrile, planurile, gândurile! Dacă este ceva acolo, în noi, un adevăr până acum nemaiîntâlnit, eliberator, izbăvitor? Dacă e în noi tot adevărul pe care l-am tot căutat până acum în viețile noastre pline de acțiune, strategie, relație cu mereu altul, altceva și altundeva?

Nu știu ce preț vom mai plăti până când fiecare dintre noi va înțelege invitația acestui virus – care nu este altceva decât una din forțele naturale care ne-au format până acum, de mii de ani, ca oameni – dar cred că este timpul să ne reinventăm, să stăm în noi și să decidem, în sfârșit, cine și de ce suntem aici. Nu cred că omenirea mai poate continua doar viața pentru consum, pentru rutină, pentru putere și relevanță personală.

Cred că virusul ăsta și hoarda lui de semeni se vor retrage din viețile noastre după ce fiecare dintre noi va face pasul ăsta înauntru, către sine, cu toate întrebările oneste, directe și necruțătoare pe care nu am avut curajul să ni le punem până acum.
Nu cred că omenirea e în criză. Cred că e în pragul unei mari și extraordinare evoluții. De fapt, criza și saltul sunt sinonime, de cele mai multe ori, oricum.