Compania Națională de Investiții- parteneriat cinstit cu antreprenori.

Viceprim-ministrul Vasile Daniel Suciu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice: „Seriozitate, reciprocitate, parteneriat cinstit, acestea sunt principiile care stau la baza relației Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (#MDRAP) cu reprezentanții celor peste 120 de firme de construcții care execută lucrări finanțate de MDRAP, prin Compania Națională de Investiții (#CNI) la nivelul întregii țări. Tocmai pentru a sublinia aceste elemente, am

participat astăzi la întâlnirea antreprenorilor și diriginților de șantier ce derulează proiecte de investiții gestionate de CNI. În viziunea mea și a ministerului pe care îl conduc, parteneriatul se traduce în lucrări de calitate, executate fără întârzieri, din partea lor și plăți la termen, din partea noastră.

Avem alocări bugetare record în acest an pentru finalizarea lucrărilor începute și deschiderea de noi șantiere. Concret: 1,3 miliarde lei credite bugetare și 1,7 miliarde lei credite de angajament. Suficient pentru plata lucrărilor efectuate pe cele 300 de șantiere în execuție, stadioanele angajate pentru #EURO 2020, contractarea celor 137 de obiective aflate în achiziție și începerea procedurilor pentru alte aproape 640.


Guvernamental și legislativ, am făcut pași esențiali pentru susținerea operatorilor din domeniul construcțiilor, astfel încât lucrările care se fac pe bani publici să fie la cele mai înalte standarde, făcute cu forță de muncă calificată și bine plătită. I-am asigurat pe toți de seriozitatea și profesionalismul acestui minister și le-am spus că voi verifica și superviza personal șantierele pe care le gestionează.”

sursa: CNI

Un gând despre “Compania Națională de Investiții- parteneriat cinstit cu antreprenori.

  1. Sunt curios care este al 4-lea stadion având în vedere ca la stadionul Dinamo se anunță marea demolare de 2 ani și în schimb… nimic. Sper ca cei care pun bețe în roate construirii acestui stadion sa aibă parte de cea mai urata moarte. Pur și simplu este o bătaie de joc.

    Apreciază

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s