Plebea gândește

Se supără unii specialiști de renume că prea mulți și prea oricine își exprimă părerea despre educație.
Acum, din ce știu eu, suntem încă o țară liberă, fiecare om poate să spună ce vrea.
Dar fiecare adult este responsabil pentru sine, pe cine crede și de ce. Fiecare om e la mila propriilor filtre. Asta trebuie respectat, fără să ne aolim câte prostii neverificate sau nedovedite științific se vehiculează.
Asta e lumea de azi. Informația proastă și bună circulă gata să ne înhațe pe fiecare. La liber. Fără să mai existe o autoritate verificată unanim de unde se impun razele cunoașterii. Chiar dacă ea încă există și rămâne valoroasă.

Așa crește conștiința colectivă. E prima dată în istorie când e atât de vizibil procesul: idei, contradicții, revelații, nonsensuri, manipulări, intoxicări, sentințe, tendințe – creșteri și descreșteri, progres și regres. Toate în pielea goală, la vedere.
Mi se pare neînțelept ca oamenii ăștia deștepți și specializați în adevăruri testate să-și dea ochii peste cap că plebea gândește. Ăsta a devenit un drept, chiar dacă a dus la relativizarea reperelor și a valorilor clasice.
Nu, nu-s de vină impostorii. Nu-i mai acuzați, nu ei compromit ideile bune și adevărate. Ci fiecare dintre noi, oamenii ăștia care d-aia s-au făcut mari, ca să poarte povara propriei puteri și libertăți de a discerne.
Și încă ceva. Exact „prostimea” și fierberea aiurea de idei nătânge au adus, în România, educația în prim-plan și în centrul discuțiilor. Nu specialiștii.

sursa: Oana Moraru

Reclame

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s