De la alti: Profilul cel mai răspândit de elev român

Profilul cel mai răspândit de elev român „cu potențial” de creștere excelentă arată cam așa:
– copil receptiv, cu atenție bună, dar oscilantă pe sarcini repetitive, interesat de nou și flexibil în trecerea de la o cerință de lucru la alta, sociabil, foarte motivat de reflecția sa în ochii celorlalți, cu capacitate medie și bună de abstractizare, cu limbaj în dezvoltare, dar eficient în transmiterea ideilor, dinamic; îi place să construiască, să lucreze în echipe cu alți copii, spontan, creativ și intuitiv.

Cu toate astea, școala și stilul nostru de a construi deprinderi și forma competențe, îl văd pe acest copil ca „superficial, neatent, scrie cu greșeli, nu-și citește textul problemei cu atenție, deranjează uneori ora. Copil de nota 6-7 sau mai jos.”

De ce?
1. Nu avem o „inginerie” metodică de a scoate „potențialul” natural din acești copii. Îi evaluăm în relație cu un mod de predare expozitiv, teoretic, bazat 90% pe exercițiu repetitiv.
2. Nu avem momente-tampon în procesul de predare-învățare – adică acele 2 săptămâni de fixare a unui concept sau deprindere până la trecerea către altul nou. Nu știm să așteptăm din urmă pe toți, să sedimentăm înțelegerea, să creăm momente de triumf pentru toți. Foarte puțin timp pentru recapitulare, evaluare formativă, reciclarea informației vechi și integrarea ei în nou.
3. Avem o cultură motivațională bazată pe blam sau pe „te-am prins că n-ai învățat”. Cu cele mai bune intenții, atunci când îi corectăm sau indrumăm, inserăm în cuvintele noastre, fără să știm, otrava propriilor dezamăgiri și frici. Nu suntem optimiști în legătură cu viitorul lor, suntem mai mult anxioși sau nemulțumiti etern.
4. Ne e teamă de „metodele noi” care plac acestor copii enorm pentru că nu știm încă să lucrăm simultan, pe dedesubtul acestor scenarii moderne, cu o bună planificare și monitorizare a progresului copiilor. Nu știm să creăm planuri remediale sau de accelerare. Nu știm să punem stofă nouă peste o căptușeală clasică, rezistentă.
5. Nu ințelegem că modul de operare a minților umane se schimbă de la o generație la alta și că nevoile acestor copii, oricât de incomode reflexelor noastre de adaptare, fac parte din creșterea organică a lumii. Nu are sens să dăm vina pe familii, tehnologii și relativizarea valorilor. Trebuie să acceptăm ceea ce este.

La ceea ce este – mult și extraordinar potențial uman cu alte nevoi de scenarii în învățare – noi oferim o inginerie pedagogică atât de rigidă, funcționărească, secretarială, birocratică în spirit – că ajungem încă din clasele I și a II-a să aruncăm la gunoi multe minți bune. Ne învățăm programatic, de mici, copiii – că sunt proști, slabi, neconformi.

Când, de fapt, noi suntem așa.

 

Sursa: Oana Moraru

Reclame

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s