Iubire neconditionata

Ma tot lovesc de ea. De acest cuvant. De marile asteptari pe care le genereaza si micimile omenesti care o anuleaza.
O tot plimbam si o tot pierdem prin fraze lungi si ametitoare, o folosim sa stergem geamurile murdare ca, in secunda urmatoare, sa aruncam cu… pe acelasi geamuri cristaline.
Iubire, te iubesc, iubitule, iubita… Prieteni, iubiti, frati, colegi isi declara iubirea ca mai apoi sa se loveasca pe la spate sau sa se barfeasca, sa se certe sau sa se judece, sa se abandoneze sau sa se raneasca.
Cu totii intelegem cate ceva despre acceptare, iubire neconditionata, dar ne grabim sa aruncam cu pietre la prima actiune care nu rezoneaza cu universul nostru „perfect”.
Daca esti iubire si simti iubire de lume si viata si natura si oameni, atunci il iubesti si pe cel rau sau urat, pe cel in eroare, pe prietenul care te deranjeaza sau pe iubitul suparacios, pe un betiv agasant sau agresiv sau un sarman cersetor. Si te comporti cu toti la fel de frumos sau urat, cu intelepciune si intelegere, in functie de punctul ultim de toleranta al fiecaruia.
Sigur, ideal ar fi sa nu existe acel punct. Sa fii atat de bine si echilibrat tu cu tine, incat nimic sa nu te irite, sa nu te supere sau sa nu te scoata din starea ta de pace.
Abia atunci esti in armonie cu tine si toti. Abia atunci esti iubire. Iar atunci, nu doar ca nu-i vei mai observa si nu te vor mai deranja sau dezechilibra cei care nu rezoneaza cu tine, dar nici nu iti vor mai aparea vreodata in cale…

Anunțuri

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: