Cel mai bun produs turistic constănțean ?

Acum ceva ani de zile, Diana Slav pornea un proiect nemaiauzit până atunci la malul mării: Constanța Free Tour, un tur gratuit, ghidat, al orașului ce are atâtea povești de spus. Primele înscrise pentru acest eveniment unic au fost trei fete, din Polonia, dornice să cunoască Constanța altfel.

Diana e ghid, povestitor, organizator și promoter, a unui one (wo)man show, care aduce laolaltă oameni de toate vârstele. Despre Constanța Free Tour umblă vorba că ar fi una dintre cele mai frumoase modalități de a petrece câteva ore relaxante la malul mării. O să vedem dacă e așa mâine . Până atunci, te invit să citești povestea completă a unui produs turistic atât de apreciat de străini.

”Astfel de tururi se fac peste tot în lume, eu am făcut o listă cu peste 100 de orașe unde poți participa la un tur similar, unele având mai multe acțiuni independente .Ca și turist, am participat la mai multe tururi de acest gen, mi-au plăcut mult și mi-am dat seama că și Constanța, cu zona sa peninsulară ar fi un loc perfect pentru un astfel de tur. Nu făcuse nimeni așa ceva. Mi-am spus: Asta e, încep eu și vedem ce iese! Inițial l-am făcut cu gândul la turiști, în special la cei veniți individual, care nu vor excursii organizate, de grup. De obicei, astfel de tururi sunt apreciate de cei care vor să descopere singuri un oraș. Cumva s-a transformat aproape de la sine, mulți dintre prieteni mă intrebau ce am de arătat frumos turiștilor, de pleacă cu o impresie așa de bună , așa încât am început să îmi invit prietenii la astfel de tururi, iar de acolo am început să organizez evenimente publice pentru localnici care au fost foarte bine primite. În funcție de expozițiile de la muzee am organizat și voi mai organiza vizite ghidate.Turul este complet pietonal, fără intrare la diverse obiective turistice, mai ales dacă este grup mare. Le recomand întotdeana celor care participă, să viziteze singuri muzeele. Punctul de plecare este harta din mozaic, cea cu cetățile antice ale Dobrogei, fiindcă de acolo pot începe cu o scurtă poveste și câteva detalii istorice. Apoi pornim la pas, într-un zig-zag al peninsulei, iar punctul final este farul genovez, de pe faleză, care are și el o poveste și o legendă Cei care participă află mici secrete și povesti uneori hazlii ale zonei peninsulare, recordurile zonei, află despre cea mai îngustă stradă, cea mai scurtă, apoi se vizitează prima și a doua primărie a Constantei, fostul palat regal, cele 8 biserici de religii diferite.Reușesc să-i surprind pe cei care vin la tur cu mici detalii. Mai ales localnicii sunt încânți să descopere detalii despre clădiri pe lângă care au trecut de foarte multe ori, dar nu le-au bagat in seamă. Încerc să aduc și câteva note personale în ceea ce spun.”

sursa: Leoncio Lenhard

Anunțuri

Un răspuns

  1. Liceenii constănţeni au reuşit şi anul acesta să fie premiaţi la competiţiile NASA, în spiritul tradiţiei create la începutul anilor 2000.

    Apreciază

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: