Am crescut la tara

Sunt doua lucruri pe care eu le-am aflat abia cand am crescut mare si-am plecat de acasa: ca exista superstitii pe lume si ca ma poate preocupa daca ploua sau nu maine. N-am auzit in familia mea sau in juru-mi, in comunitatea in care am crescut, ca 13 e o zi altfel decat celelalte, ca nu vrei sa vezi o pisica neagra doar pentru ca e neagra sau ca daca te intorci din drum inseamna altceva decat ca, vai, ai uitat ceva si mai faci niste pasi in plus. La fel cu vremea. Era asa cum era, viata si toate ale ei mergeau inainte daca era soare sau ploaie. Serios! Cand copilaresti la tara nu umbla nimeni cu umbrelute dupa tine si nici nu ramai in casa, pentru ca aoleu, ploua! Natural, pui ghetele prin care nu intra apa sau cizmele de cauciuc, o pelerina, si duci vaca sa pasca, ca doar trebuie sa manance. Am petrecut atat de multa vreme in ploaie, imi sunt atat de impregnate inca mirosul si senzatia de iarba uda si m-am jucat atat de mult in padure, indiferent de vreme, incat nici astazi nu-mi schimb niciun plan doar pentru ca se anunta… vreme instabila.

Am copilarit in Muntii Poiana Ruscai. Pe drumul asfaltat, ajungi in Hunedoara. Pe carari prin munti, la fel de aproape, ajungi in Banat, in Caras Severin spre Otelul Rosu. Tocmai de aceea imi sunt la fel de aproape , cum imi erau geografic, Banatul, ca si Ardealul.

Exact prin fata casei in care am copilarit trece un parau, dincolo de care se ridica brusc un munte impadurit, in spate e un deal unde aveam noi prunii, merii si nucii. Stiu in padurile de jur imprejur unde cresc viorelele cand e vremea lor, unde cresc galbiorii, pitoancele (hribii) si unde sunt toate izvoarele cu apa grozava. Unul e chiar in fata casei mele. Imi e frica de vipere, stiu sa ma feresc de ele, stiu cum arata toate soiurile de flori de camp de vara si m-am intalnit atat cu caprioare cat si cu mistreti. Pana la 14 ani mi-am spalat fata si parul numai cu apa de izvor sau de ploaie. O adunam eu special in galeti dupa ce mi-a spus cineva, probabil vreo batrana, ca imi va creste parul frumos de la ea. Ma tundeam cand eram mic si nu stiu cat e de la apa de ploaie si cat e de la dorinta mea, dar intre timp parul era mereu lung.

Anunțuri

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: