Plantație de goji, în apropiere Brasov!

O plantație de goji, întinsă pe două circa doua hectare, a fost înființată într-o comună din județul Brașov, cu o investiție de 40.000 de euro.

Un bucureștean a fost cel care a demarat investiția, în comuna Augustin, unde se afla casa bunicilor săi.

Adrian Nicolae speră să-și recupereze investiția cu banii strânși în doi ani de producție. Până acum, banii au fost cheltuiți pe amenajarea pepinierei de goji și plantarea acestora.

„Anul trecut, am înfiinţat pepiniera şi am scos aproximativ 25.000 de fire, iar anul acesta am înfiinţat şi plantaţia. Pe două hectare am plantat aproximativ 7.000 de fire. Între timp am îndreptat şi greşelile pe care le făcusem la pepinieră, iar anul acesta am scos 35.000 de fire”, a povestit Adrian Nicolae, citat de bzb.ro.

În următorii trei ani, Nicolae și-a propus să tripleze suprafața plantată cu goji și să devină furnizor pentru alţi investitori care doresc să înfiinţeze astfel de culturi.

Potrivit acestuia, o plantă de goji se vinde cu un preț cuprins între 20 și 45 de lei, în funcție de mărime. Pentru înființarea unei culturi sunt necesare 3.000 – 3.500 de fire la hectar, în condițiile în care acestea se plantează la o distanţă de doi metri unul de altul, iar distanţa dintre rânduri ar trebui să fie de 1,5 metri.

Potrivit estimărilor, o plantă produce în jur de 3 – 4 kilograme de fructe, prețul pe kilogram fiind, de exemplu în Grecia, de 20 de euro.

„Noi încercăm să atragem aici un investitor care să transforme fructele Goji în gem, în sucuri. Eu singur nu aş putea să fac acest lucru. Dar dacă ne vom asocia, vom putea deveni puternici şi vom putea atrage o companie care să investească în exploatarea fructelor Goji”, a adăugat investitorul.

Anunțuri

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: