Stanislas Wawrinka a câştigat primul său titlu Masters

Finala sută la sută elvețiană a Mastersului din Principat a avut un învingător neașteptat.

Stanislas Wawrinka era considerat, până la începutul sezonului, drept ”elvețianul din tenis care pierde”, însă, în 2014, jucătorul în vârstă de 29 de ani a arătat că este capabil și de mari victorii.

După succesul de la Australian Open – primul său titlu de Grand Slam -, Stan a cucerit ieri, la Monte Carlo, un titlu Masters. În finală, Wawrinka l-a învins pe nimeni altul decât Roger Federer, cel mai titrat practicant al tenisului din istorie.

Federer, care în semifinale trecuse de deținătorul titlului, Novak Djokovic, într-o manieră entuziasmantă, s-a impus în primul set cu 6-4, însă Wawrinka a întors scorul, câștigând manșa secundă în tie-break, scor 7-5, și pe cea decisivă cu 6-2.

Wawrinka reușise doar un succes în precedentele 14 dueluri cu Federer, iar la final a primit, pe lângă cecul de peste o jumătate de milion de dolari, și îmbrățișările bunului său prieten elvețian.

Stanislas pare să fie unul din marii favoriți la victoria finală și la Roland Garros, mai ales că Rafael Nadal nu a arătat o formă deosebită în acest sezon, iar Novak Djokovic are probleme medicale la o încheietură.

Anunțuri

Spune ceva:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: