Cumva, e liniște, e împăcare, e blândețe
cumva, am făcut pace cu mine…
recunosc, mai am câte ceva de împărțit cu a mea colonadă,
cu articulațiile (vorba ceea: oase, ulcele și ukulele)… însă,
nu o să mă formolizez chiar acum, când
am început să percep sensul vieții…

cumva, am făcut pace cu mine…
aseară, alături de prieteni apropiați sufletului meu, am trecut în alt an!
și, mă simt bine… în fond, oameni diferiți și care, în mare parte nu se cunoșteau între ei,
au ieșit din lenea binemeritată a unei zile de sâmbătă,
undeva, între Revelion/Sf. Vasile și Sf. Ion,
(adică, atunci când ne adunăm ființa, la început de an nou),
au riscat împreună cu mine, pentru mine…
ceea ce, pentru o timidă care vorbește prea mult, este așa o bucurie…
nu aveți idee ce bucurie blândă este…
sau, poate că, aveți…

cumva, am făcut pace cu mine…
mulțumesc!

PS. Pace, un cuvânt terfelit în prea multe războaie, de multe ori chiar în cele cu noi înşine.
Nici nu aveai cum să nu faci pace cu tine, căci, măcar şi din câte cunosc eu, ai puterea de a aduce linişte celor pe lângă care treci, cu care vorbeşti.
Seară bună cu căldură, tuturor!