Noul cod rutier

Noul Cod Rutier va avea reguli europene privind consumul de alcool, a declarat, premierul Victor Ponta.

„Am aplicat regulile europene referitoare la consumul de alcool. Deci până la 0,2 nu e nici contravenție, de la 0,5 în sus să fie infracțiune. Vorbesc de omul obișnuit, care se duce la nuntă și gustă un pahar de vin, nu e nici contravenție”, a precizat Victor Ponta.

Premierul spune că a găsit  si-o soluție  pentru suspendarea permisului, a celor care nu își plătesc amenzile în termen de 30 de zile.

„Era o mare problemă de aplicare. Am găsit o soluție cu un cont unic și cu faptul că poliţia nu poate suspenda permisul decât după ce verifică, la 30 de zile după, dacă în acel cont unic nu s-a plătit amenda”, a precizat Victor Ponta.

Legiferarea noului Cod Rutier a fost amânată de Guvern, după o discuţie în şedinţa de miercurea trecută.

O prevedre foarte importanta: Cel care a omorât pe cineva să nu mai conducă până se termină procesul

Ponta a vorbit și despre o altă prevedere importantă din noul Cod Rutier. „Am găsit și am modificat în lege acea obligație care exista pentru procurori, judecători de a-l lăsa să conducă pe cel ce a comis o infracțiune, adică accident soldat cu moartea victimei, vătămări corporale grave”, a mai spus șeful guvernului.

„Acum am modificat acest lucru și numai când procurorul sau judecătorul constată că nu e pericol pentru circulația pe drumul public se mai prelungește permisul. Cel ce a comis un accident, a omorât pe cineva, să nu mai conducă până se termină procesul”, a adăugat Victor Ponta.

 

SURSA: ro.stiri.yahoo.com

Cititi si: