O zi de weekend!

O zi perfecta!Am inceput a cauta toate camerele sufletului, am deschis toate usile: usa romantismelor, usa viselor, usa sperantelor, usa secretelor… Azi,nu stiu ce mi-a venit… m-am dus in vizita la sufletul meu. Am intrat cu teama in camera sentimentelor. Am vazut compasiunea cum linistita isi citea lista faptelor bune. Am vazut frica cum sta intr-un colt si incerca sa intre in vorba cu toleranta. Curajul isi scutura amorteala si tachina indrazneala ca ezita sa spuna sufletului ca vrea liber… Tristetea se uita visatoare pe fereastra sufletului, isi depana amintirile frumoase si isi dorea sa poata zambi… Sinceritatea isi aranja perlele adevarului si le pazea ca nu care cumva minciuna sa profite de neatentia ei… sa le fure si sa le vanda ipocriziei. Priveam camera sentimentelor… si de-odata ma cuprinse panica: nu vedeam iubirea… Stiam ca exista, stiam ca-i timida… stiam ca-i nedescoperita… stiam! N-o vedeam si grabita am cautat in toate colturile camerei sentimentelor… nu era. Am inceput a cauta toate camerele sufletului, am deschis toate usile: usa romantismelor, usa viselor, usa sperantelor, usa secretelor… pana si usa aceea de care ne temem ades, usa necazurilor… Iubirea… unde e iubirea? Alergam prin camerele sufletului meu ca un fluture firav ce nu are putere… alergam ingrozita ca n-am s-o gasesc si-mi repetam intr-una: exista!… exista!… exista!… Obosita, ingandurata, … am reusit sa privesc si inspre usa nestiuta, anumit ascunsa, anumit pastrata… Am deschis sfioasa usa fericirii si-am vazut iubirea. Era acolo… diafana, gingasa… pura. Sta singura ,hotarata, atenta si astepta clipa sa i se deschida ferestrele si usa… Astepta clipa cand va putea iesi si spune turor: “Iubesc!” Astepta mai ales clipa cand va alerga fericita spre sufletul pereche sa i se daruiasca si sa-i spuna : “Te iubesc!”. I-am zambit iubirii… stiam ca exista, am cautat-o in sufletul meu si ma asigurasem iar ca exista. Am lasat-o acolo, am amanat inca o data sa ii dau drumul. Am inchis usa incet, si-am plecat in alta parte… Am plecat linistita, mi-am vizitat sufletul si am vazut in el toate sentimentele… chiar si iubirea… exista!

Frica noastra, a oamenilor.

Cea mai mare frica a noastra, a oamenilor este pur si simplu frica de noi insine. Este frica de necunoscut, este frica cu privire la realitatea noastra cea care ne  inconjoara. Pur si simplu o frica a sentimentelor.

Pe multi oamenii ii auzi spunand despre dragoste, pur si simplu o ridica in slavi, ca este pur si simplu un sentiment divin, este unic si este pura si simpla, fantastica.

Dar, sigur  asa este? Nu cumva este cu totul altfel?

Un adevar unic este acela ca dragostea doare….uneori, desigur.  Cu totii am trecut printr-o dragoste sau prin mai multe. Nu-i asa? Nu mereu a durut? Din copilarie am fost cu totii invatati cu privire la faptul ca durerea este primejdioasa si ca este o chestie rea?

Nu stiu, dar oare cum putem noi, ca oameni, sa simtim si sa traim dragostea atunci cand noua ne este frica sa o simtim?

De multe ori, durerea mie unul mi se pare ca inseamna un fel de wake-up call. Mai trebuie sa ne trezim si la realitate, sigur, un alt tip de realitate dar, trebuie sa ne trezim totusi.

Un lucru pe care cu totii l-am ridicat la rang de arta este acela prin care fiecare dintre noi isi ascunde extrem de bine durerea. Consider ca totusi, multi gresesc in clipa in care fac asta. Ideea de durere, ar trebui pentru noi sa devina un fel de token, un sentiment de purtat non stop cu noi, pentru ca el este cel care de cele mai multe ori ne da puterea de a merge inainte. Normal ca durerea nu e chiar ok dar, totul este in modul in care o porti in tine si cu tine, cam asta este tot ceea ce conteaza pana la urma.

Noi, oamenii, avem multe sentimente si durerea este practic tot un sentiment si este parte integranta a noastra, nu se poate fara ea. Fara ea, nu am fi completi.