O veste buna, pentru Romania!

Am primit o veste foarte buna pentru Romania: Comisia Regionala a Parlamentului European a adoptat propunerea care fusese trimisa de comisii si Consiliu pentru a fi acceptat formatul ‘N+3’ pentru Romania si Slovacia.

Asta este o veste foarte buna pentru noi; bineinteles ultimul pas va fi reprezentat de votul in plenul Parlamentului European, dar asta da Romaniei oportunitatea de a folosi mai bine resursele financiare ale perioadei 2007-2012 si sa se pregateasca mai bine pentru intervalul 2014-2020”, a spus prim-ministrul Victor Ponta.

SURSA; facebook.com

Emisiuni si posturi tv!

Ca s-au inmultit posturile tv. cum ar spune romanul ca cupercile, este un lucru stiut. Sigur sunt emisiuni peste emisiuni, dar ceva ma nemultumeste. Prezinta cineva timpul probabil- blocheaza unele localitati. Ma intreb -regizorul sau producatorul, nu-i face semn sa sa-i suna : misca-te pe ecran sa se vada toate imaginile. Sau , se prezinta un artist vocal si in final este pus sa ne arate ce stie. De cele mai multe ori nu intelegi nimic din ce spune ( poate sunt si ceva cuvinte inteligente ), orchestra, tobele, fac un sgomot infernal, nu intelegi nimic.
Am intalnit si un regizor pe care il gasesc efectiv profesionist. La pro.tv. o domnita Simona prezinta diverse bucate ( priveste de multe ori sotia mea ). Domnilor ! Se vorbeste curat, se intelege ce spune pe un fond sonor, mai mult decat discret. Oare alti profesionisti nu au vazut niciodata aceasta emisiune ? Ar fi bine sa o vada.

Cu romanii peste hotare

Inainte de ’89 am facut o excursie de grup in Jugoslavia. Excursia era de o zi – o masa la pranz,turul orasului Belgrad, dupa amiaza liber de plimbare si intoarcerea acasa. Ne-am trezit de noapte si la 6 eram in Varset.Ne-am oprit.Era dupa anul nou, frig ,ningea, dimineata nu era nimic deschis.Am intrat in un magazin de carne si salamuri. Inaintea mea intrase un grup de tineri ( care primise excursia cadou de la sindicat sau fruntasi in productie ) , au inceput sa ceara schimb de bani . Totul s-a terminat cu injuraturi si insulte ( de la tinerii nostrii ). Au plecat si comentam cu sotia ca preturile sunt apropiate , cumva ca la noi. Ne indreptam spre iesire.
Atunci ” sarbul ” ne-a intrebat in o romana curata – tip banatean : nu va suparati dvs. dar de unde sunteti din Romania ? M-am blocat complet. In final am baiguit : pai de ce nu a-ti vorbit romaneste cu baietii ? Pai vedeti dle, aici toti vorbim romaneste. Dar daca am nevoie , eu ma adresez in romaneste, iar dvs. in limba sarba, asa este normal !

Atractiile de la Desesti

Majoritatea comunelor care merita vizitat de la noi din Romania, sunt ticsite cu istorie, mai ales cele din Maramures. Asa se intampla si aici, unde principala atractie turistica este o biserica veche de aproape 300 de ani. Biserica se numeste Sf. Paraschiva si este o biserica micuta din lemn construita in anul 1770 si pastrata extraordinar de bine, aproape ca nu se vede trecerea timpului peste ea. Multi turisti se inghesuie sa vada aceasta biserica pentru ca picturile din aceasta sunt unele cu adevarat deosebite.

Pe langa pictura care are loc in toata biserica, mai avem si picturile pe panza din aceasta, care au trecut peste timp destul de bine. Oamenii locului vin si acum la aceasta biserica in fiecare Duminica sau de fiecare data cand este o sarbatoare mai mare. Biserica Sf. Paraschiva este doar una din bisericile de lemn din Maramures, zona fiind vestita pentru sculpturi din lemn si bineinteles si biserici din lemn. Daca va intereseaza sa vizitati Desesti-ul entru aceasta biserica, va puteti lua cazare Desesti la un pret foarte rezonabil, si nu va trebuie mai mult de 2 zile ca sa vizitati toate atractiile locului.