Brașovul reciclează!

Brașov reciclează! – Campanie de conștientizarea și colectare a deșeurilor electrice în municipiul Brașov.
În perioada 18-19 mai, Asociația ECOTIC în parteneriat cu Primăria Municipiului Brașov, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară ISO Mediu şi Eco Civica Center organizează campania de conștientizare și colectare “Brașov Reciclează”, îndemnând cetățenii să predea corect spre reciclare deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE).
Fiecare persoană care va preda deșeuri electrice de dimensiuni mici și medii va fi înscrisă la tombola cu premii, iar cei care predau deșeuri electrice voluminoase vor fi premiați garantat.
Brașovenii vor avea la dispoziție 16 puncte de colectare, la care vor putea aduce și preda spre reciclare deșeuri de echipamente electrice, asigurându‑se astfel că acestea vor fi reciclate în mod corect.
Preluarea gratuită de la domiciliu a echipamentelor voluminoase (mașini de spălat automate, TV, aragazuri, frigidere și combine frigorifice sau centrale termice) se face pe baza programării la numărul de telefon 0742 400 404 (apelabil de luni până duminică, între orele 9.00 – 17.00) sau la email-ul: comenzi@ecocivicacenter.ro

Totodată, între 16 și 19 mai 2023, brașovenii pot vizita în mod gratuit Caravana ECOTIC, muzeu mobil al deșeurilor electrice, care se va afla în parcarea Mall-ului Coresi Shopping Resort. Programul de vizitare este: 16 – 17 mai, între orele 12:00 – 18:00, 18-19 mai, 10:00 – 18:00.

Spune ceva: