NU lăsa drogurile să trăiască în locul tău. TU decizi!

Astăzi, la Sala Mare, la inițiativa prefectului județului Brașov, Mihai Cătălin Văsii și în prezența primarului comunei Cristian, Gicu Cojocaru, a avut loc un eveniment susținut de Primăria Cristian, parte din proiectul — „NU lăsa drogurile să trăiască în locul tău. TU decizi!”.
Proiectul are ca scop principal educarea elevilor în privința pericolelor consumului de droguri și a modalităților de prevenire a acestui flagel. La acest eveniment interactiv, cu discuții și activități practice, au fost prezenți în număr mare elevi ai ciclului gimnazial al Școlii Gimnaziale Cristian, iar unii elevi au participat prin intermediul platformei Zoom.
Întâlnirea a fost binevenită și un real succes. Mulțumim pe această cale domnului prefect și tuturor partenerilor din proiect!
Parteneri în cadrul proiectului:
• Instituția Prefectului Județul Brașov
• Inspectoratul Școlar Județean Brașov – Inspectoratul Școlar Județean Brașov
• Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Brașov
• Agenția Națională Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Brașov – Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Brasov
• Inspectoratul Județean de Poliție Brașov – Biroul Siguranță Școlară – Poliția Brașov
• Consiliul Județean al Elevilor Brașov
• Consiliul Județean al Părinților Brașov
Primăria Cristian va sprijini și se va implica de fiecare dată în astfel de proiecte care au ca scop siguranța și sănătatea copiilor comunei noastre.

 

Spune ceva: