Black Friday

Azi o să mă abțin să cumpăr orice. Niciodată nu mi-a plăcut ideea de black friday, fiind exemplul perfect al politicii de consum promovat de industriile care se prefac că resursele noastre sunt infinite.

Însă faptul că atât media, cât și majoritatea businessurilor se fac că n-au observat că au existat deja două zile de vineri de care putem zice la propriu că au fost negre și folosesc sintagma de vinerea neagră să vândă cât mai multe lucruri pentru un profit cât mai mare mă face să protestez cum pot și eu, evitând să cumpăr orice azi, vineri!

Probabil că această formă de protest este insesizabilă pe o piață de milioane de consumatori, însă știu că orice cumpărătură este un vot care determină politicile lor și eu vreau să dau azi un vot de blam la adresa lor. Totodată știu și că orice furtună începe cu un singur strop de ploaie…

Spune ceva: