Atacantul în vârstă de 32 de ani va fi antrenor-jucător la o formație de Liga II.
Daniel Oprița s-a înțeles cu Metalul Reșița, pe care o va pregăti până la finalul play-off-ului din Seria 2, înlocuindu-l pe Marian Pană.
Opriţa a efectuat ieri primul antrenament, urmând să aibă dublul rol de antrenor-jucător.
Daniel a debutat la CSM Reșița în fotbalul mare, trecând apoi pe la Steaua, Dinamo, UTA, Lorca Deportivo (Spania), FC Aarau (Elveția), FK Baku (Azerbaidjan), Petrolul Ploiești, Mordovia Saransk (Rusia) și CS Universitatea Craiova.
Atacantul este la prima experiență pe banca tehnică. Metalul Reșița a ratat promovarea în prima ligă în acest sezon, însă se anunță o candidată serioasă în stagiunea următoare.