Eram cu pugul în parc. I-am dat drumul într-un țarc lung de vreo 20m, lat de 2m și împrejmuit cu un gard de 40 cm. Cățelul e prea leneș sau prea prost (încă nu m-am hotărât) și refuză să-l sară, chiar și ademenit cu mâncare.
Se duce el, mopsul, într-un colț și se poziționează prin înșurubare într-o poziție demnă de Cirque du Soleil pentru a nu mai fi nevoiaș.
Până aici toate bune și frumoapse.

Dar ce te faci când pe alee vin un bărbat și o fetiță (fetița nu mai mare de 5 ani) și copilul se ascunde după adult și începe să urle cu hohote de plâns „tati! tati! câinele!!! câinele! mă mănâncă!!! „? (da, câinele era în țarc, copilul era liber și cu adultul corespunzător lângă).
Hm? Ce faci în cazul ăsta? Dar ce faci când câinele, atras de plânsetele plodului, își termină treburile și se urcă cu două lăbuțe pe gard că poate e rost de joacă și răzgâiat? (și totuși nu sare peste gard pentru că așa cum am zis mai sus e prea leneș sau prea prost)
Dar ce te faci când adultul corespunzător plodului îi spune „nu te mănâncă, tati, că e după gard”?

Ce să faci? Te uiți la dobitocul de câine care nu pricepe nimic din nimic, te uiți la dobitocii bipezi care nu înțeleg nimic din nimic și constați că nici tu nu înțelegi nimic din nimic în lumea asta…